Toamnă

Am încercat să înteleg expresia frunzelor e toamnă. Persoana care mi-a povestit despre expresivitatea frunzelor de toamnă  îmi arătase o  frunză mică, chircită, întocmai unei mâini de bătrân. Vedeti, avea dreptate cel care mă învațase câte ceva despre expresivitate. Am reușit să compar funza asta cu ceva. Cu o mână de bătrân. Abia atunci am înteles ca neutrul se personificase, că devenise bucățica de toamna din mâinile mele un mic dar principal personaj, în simfonia de colori din fața ochilor.

Probabil exact expresivitatea curge ca și gândurile scăpate din plasa memoriei. Atunci când cad ele au timp să arate cu degetul la neglijentul care le scăpase. Și, invariabil reacția celui care le scăpase este să le adune repede, să nu le peermita să cadă pe pamint, așa cum fac clowni la circ în numere de jonglerie.Diferența este că jongleurul este atent …așa  ca este imposibil ca bilele colorate să cadă.Cel care a vărsat găleata culorilor nu poate fi atent. El devine un pic mirat…

Bănuiesc că vi s-a întâmplat să scăpați ceva. Ca un paradox pe chip apare în primul rând mirare, o mirare sinceră. De aici aș putea conchide că, expresivitatea naște mirare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*