Se apropie ceasul sfârșitului de zi. Un temerar orologiu se încăpățânează să-mi contabilizeze simțirile, gândirile și neputințele despre mine. Ce ciudat te simti atunci când închizi oblonul, fie  doar și până mâine!

Trebuie să-mi ridic statura udă, să dau la perete visarea și să ma pun in starea de funcționare materială.

De asta uitasem.

Eu credeam că poți să trăiești în mentalul colectiv.  Ce nevoie am să păstrez cu mine un morman biologic? Nu e mai simplu să iau doar fluturii striviți?